Should I pray for the minimum now?

Niciodata nu mi-a ajuns ce am. Mai mereu vreau sa am mai mult, iar cand dobandesc acel "mai mult", vreau urmatorul "mai mult" si tot asa... E o crima sa vreau sa performez in ceea ce imi place? E bine, e rau? Deocamdata nu pot da un raspuns clar, insa pot spune ca ma tine motivat acest lucru, dorinta asta constanta de a vrea mereu mai mult, insa e foarte epuizant sa stai mereu ON. Nu reusesc acest lucru si mai am perioade cand intru in pauza. Nu stiu de unde am capatat acest pitic pe creier, insa e ok sa vrei mai mult de la tine si apoi mai mult, mai mult? Pana cand?
Nu imi place sa fac ceva doar sa fie facut. Important e sa imi canalizez energia catre un proiect pe rand.
Si imi raspund singur la intrebarea din titlu: nu, nu ma voi ruga pentru minimum, nu ma voi multumi cu minimum, asta voi face cand ma voi simti slabit, epuizat, pana atunci: bring it on!

Uneori ma gandesc la viata simpla a unor oameni, sa le zic slabi dotati intelectual (aka prosti, desi e prea mult spus) sau mai bine nici asa, doar niste oameni simpli. Adica fac scoala, apoi liceu, apoi se casatoresc, intemeiaza o familie cu copil si tot tacamul, apoi gradinita lu' ala micu' apoi la scoala, apoi liceu lu' ala micu' apoi se casatoreste si ala micu' si vin nepotii. Printre acestea si jobul e pe acolo pe undeva. Mi se pare o viata.. prea simpla, insa ii invidiez din tot sufletul!! Asa, cu simplicitatea lor ei se simt impliniti, simt ca si-au indeplinit rolul; ii vad cum zambesc in poze alaturi de bebelusul lor, apoi acelasi zambet in pozele unde sunt bunici. Sperantele lor nu sunt mari, nu vor suferi acele deceptii dementiale cand nu reusesti sa faci ce ti-ai propus, nu, pentru ei va fi cumplit cand unul din ei are vreo problema de sanatate mai grava, sau cand se intampla ceva grav cu copilul lor. Sincer ii invidiez pentru abilitatea lor de a se multumi cu acea simplicitate.


Recunosc ca mi-a venit ideea postului urmarind la tv clipul de mai sus.
Stiu ca pare ca acest post se cam bate cap in cap cu cel in care imi declaram admiratie pentru lucrurile simple, insa probabil ca asta simt eu, pe dinauntru: o disputa intre eu-l ce ar vrea sa se simta implinit cu lucrurile marunte si sa fie fericit si eu-l ce nu se multumeste cu putin, ce vrea mereu mai mult de la sine. 2 in 1:|
O sa vad care eu castiga pana la urma si o sa va anunt rezultatul...

2 pareri:

Iullia spunea...

:) am citit ce ai scris si mi-a placut ...nu stiu exact ce sa zic dar am simtit ca trebuie sa iti scriu ceva aici :P..stiu ca de cele mai multe ori oamenii profunzi nu se multumesc cu putin si totusi e nevoie de asta ;)....e frumos sa zambesti in fata unui rasarit de soare si sa ii multumesti Lui ...probabil vezi putin lucru in asta dar e minunat! P.S. nu lasa viata sa treaca pe langa tine:)

Gabriela Elena spunea...

Nu, nu este o crima sa vrei sa atingi superlativul, atunci cand poti.
"Cand nu este de unde, nici Dumnezeu nu cere...", avem noi o vorba din intelepciunea batranilor, doar atunci se poate explica lipsa dorintei de a performa in ceea ce-ti place.

Iti doresc sa ai energia necesara sa poti realiza ceea ce ti-ai propus! :)

Trimiteți un comentariu