Copilăria mea....

In acest post vreau sa le multumesc celor din jurul meu, care au contribuit la eu-l care sunt astazi. Fiecare a avut contributia lui si prin acest post (de care multi dintre ei nu vor sti poate niciodata) imi exprim multumirea si respectul pe care il au din partea mea.
Ma uit din ce in ce mai ciudat la generatia de azi, la tinerii de maine si mi-e teama, sincer. De felul meu sunt foarte acceptatn cu privire la tot felul de rahaturi, insa cand lumea va ajunge pe mana lor sper sa nu mai fiu in viata.
Ii multumesc familiei mele pentru acei ani petrecuti in puf, pentru o copilarie normala, nu la fel de aventuroasa ca a lui Creanga. Parintii mei nu au facut nimic iesit din comun, sunt oameni normali, care au muncit intreaga viata (inca mai muncesc/traiesc) pentru copiii lor. Meseria de parinte nu se preda nicaieri, ea se invata instant, asa, din aer. Ai mei pot spune ca au reusit si fara manuale si fara instructiuni de folosire sa ma creasca frumos. Am crescut la tara, inconjurat de dragostea unui camin numeros (3 perechi de bunici) si de copii de teapa mea care m-au invatat toate jucurile frumoase (multiplayere). Am parte de un frate ce mereu imi punea parte la boacane, asta dupa ce ne bateam bine (ca fratii, deh), ma tineam dupa fundul lui peste tot, nicicum nu scapa de mine.

Nu stiu cui sa multumesc, insa multumesc ca nu am crescut cu mess (cand aveam chef de chat organizam un flori, fete si baieti) fara facebook si hi5 (noii prieteni erau rari, in mare cei ce veneau la tara in vacante), fara counter strike/ call of duty (pistoalele cu apa depasesc cu mult senzatia)fara google (ma duceam la biblioteca pentru un nenorocit de referat) fara mobil (primul cred ca l-am avut prin clasa a 8a, sau a 9a) fara ipaduri, fara playstationuri (mare minune a fost in familia mea cand am avut primul joc, din ala de se conecta la televizor si avea joystick, pe care l-am rupt de multe ori, pana ni l-a facut tata la serviciu din aluminiu), fara mp3uri (cat ma chinuiam sa inregistrez pe o caseta o melodie cap coada de la radio). Multumesc celor ce au inventat guma Turbo (editia cu masini, fratele meu avea colectie intr-o carte, la presat), le multumesc celor cu care ma jucam "Castel si cerc", "Frunza" sau "Ali Ali". Farmville-ul era in spatele casei alive and kicking; televizorul nu a fost o mare smecherie pentru mine. Ii multumesc mamei ca imi "ierta" mereu petele de pa panataloni dupa ma ascundeam sub podurile de la porti si ca imi incalzea mainile cand veneam semi-inghetat de la derdelus.
In poza de la acest articol sunt eu si fratele meu pe tricicleta (lui, apoi a mea, apoi a verisoarelor mele). El avea bicicleta Pegas, care apoi mi-a revenit mie cand el si-a facut un upgrade si si-a luat una de "om mare". Da, este o tricicleta, Doamne cat am putut sa fiu de fericit in ziua cand a fost numai a mea, si ce ma mai murdaream cand ii pica lantul :)) E o chestie si cu pozele astea; inainte se faceau rar si la anumite ocazii (noi am avut noroc cu un nene ce ne vizita bunicii si ne indragea mult) acum toata lumea poate sa faca poza copilului, in diferite ipostaze. Observati ce costumatii aveam? That's so 90's :)) Aveam sandalute (si acum le am intiparite in minte ), tricorui la fel cu un tigru si un leu, cred ca scria pe undeva ceva de un zoo (ca majoritatea ~cred~ parintilor si ai nostri ne imbracau cam la fel, asta pana la o varsta, apoi le-a trecut) si blugii, care atunci cand aveau ceva colorat pe ei era si mai bine. Va vine sa credeti sau nu, pe poza nu am pus nici un efect, e cu sepia de la mama natura :P pe spatele pozei scrie (cu handwritingul mamei mele) iunie 1991, deci aveam 4 ani...
Revenind la generatia de azi si cea de ieri: eu nu am prins comunismul, nu am fost pionier/soim . Am fost printre primele serii de copii a caror copilarie nu a mai fost comunista. Nu ma pot compara cu cei ce au prins comunismul in copilarie, insa ma delimitez clar de copilarime din zilele de azi. Imi dau seama ca e firesc sa existe diferente intre mine si ei (cei de azi), insa mi-e mila de ei, deoarece ei sunt generatia de sacrificiu. E bine si cu calcualtorul, cu netul, poate sunt eu invechit/de moda veche, insa cred ca un copil de 4-6 ani trebuie sa alerge, sa se joace pe afara, sa se juleasca, sa dea piept cu viata in mod direct, nu prin monitorrul unui pc... Un copil trebui sa se joace cu cei de seama lui nu sa manuiasca mouseul si sa se joace online... pacat. Timpul imi va da dreptate sau imi va infirma teoria, insa eu cred ca am dreptate.
Am avut o copilarie normala, am fost un copil normal, cu boacane, cu note bune la scoala, fara prea mari probleme de sanatate, crescut si educat de o familie ce m-a iubit.....

Un mare multumesc tuturor, voi m-ati facut sa fiu ce sunt azi! O fi bine, o fi rau, asa cum sunt astazi sunt datorita voua!

Inchei acest articol cu un clip, niste sfaturi pentru fiecare dintre noi, despre cum ar trebui sa ne apreciem parintii: