Nu stiu cat de bine mi-a iesit titlul insa am vrut sa spun ca sunt ca un fel de Dumnezeu. Nu, nu pentru toata lumea, sunt un dumnezeu pe persoana fizica, doar al monstruletilor mei. Si nu inventez, chiar asa mi-a zis un elev.
- Domnu', sunteti ca dumnezeu! Eu: o.O si eram WTF? Si cum stiam ca urmeaza ceva savuros, l-am rugat sa-mi explice, prefacadu-ma ca nu am inteles. Si a continuat: pai sunteti ca un dumnezeu ca i-ati facut pe S si N sa se impace si sa-si dea mana. Mind blowing!
A gandit destul de bine monstruletul, ca in pauza se cam ciondanisera (a nustiucata oara) 2 colegi de-ai lui pe care i-am prins in fapt; si dupa o morala zdravana si o cearta de toata frumusetea plus discursul "nu e frumos/bine sa ne batem cu alti copii" a urmat faza cu mana intinsa si "facutul" pacii. Simtind ca totul a revenit la un calm acceptabil ma indrept spre catedra, insa sunt intrerupt de un "te bat eu cand plecam acasa!" come on! si intoarcere la 180 grade pe calcaie si repeat adaugand la sfarsit "daca-mi spune ca l-ai batut pe drum maine stai toate pauzele in clasa!".
Si uite asa am concluzionat ca sunt un fel de dumnezeu pentru vreo 20 de mogaldete. Ok, dumnezeu e mult spus.
Am incercat (si reusit) sa-mi fac elevii sa vorbeasca liber cu mine, sa-mi spuna orice, sa nu aiba acea teama, acel respect dus prea departe, sa sparg acea bariera. Deocamdata nu stiu daca e bine ce fac, insa stiu ca am spart acea bariera si suntem un fel de prieteni; le dau mai mereu senzatia ca suntem egali, ca sunt in echipa cu ei; sper doar sa sesizeze asta si sa nu exagereze.
Pe 29 martie am avut o inspectie pentru inscrierea la un grad didactic; inspectie pe care am cerut-o si anul trecut, dar m-am razgandit. Am avut emotii, au fost cam galagiosi, orele s-au desfasurat bine, insa doamna care a venit la inspectie a apreciat in mod special faptul ca am de condus un colectiv "dificil" de elevi si o fac foarte bine.
In alt post va povestesc mai multe despre orele de la inspectie.
